Ioan Botezătorul decapitat
1În vremea aceea tetrarhul Irod[a] a auzit veşti despre Isus 2şi le-a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat dintre cei morţi şi de aceea lucrează aceste puteri prin el!“
3Căci Irod îl arestase pe Ioan, îl legase şi-l pusese în închisoare din cauza Irodiadei[b], soţia lui Filip, fratele său, 4deoarece Ioan îi zicea: „Nu-ţi este permis s-o ai de soţie!“[c] 5Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de mulţime, pentru că oamenii îl considerau pe Ioan un profet. 6Însă, la aniversarea zilei de naştere a lui Irod, fiica Irodiadei a dansat înaintea invitaţilor şi i-a plăcut lui Irod, 7aşa că el i-a promis cu jurământ că-i va da orice va cere. 8Îndemnată de mama ei, ea i-a zis: „Dă-mi aici, pe o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!“ 9Regele s-a întristat, dar, din pricina jurămintelor şi a invitaţilor săi, a poruncit să-i fie dat ce a cerut 10şi a trimis să fie decapitat Ioan în închisoare. 11Capul lui a fost adus pe o farfurie şi dat fetei, iar aceasta i l-a dus mamei sale. 12Ucenicii lui Ioan au venit, i-au luat trupul şi l-au înmormântat. Apoi s-au dus şi L-au anunţat pe Isus.
Isus hrăneşte peste cinci mii de oameni
13Când a auzit aceasta, Isus S-a retras de acolo într-o barcă, spre un loc pustiu, ca să fie doar El singur. Dar când mulţimile au aflat lucrul acesta, au ieşit din cetăţile lor şi s-au luat după El pe jos. 14Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulţime de oameni, I s-a făcut milă de ei şi i-a vindecat pe cei bolnavi.
15Fiindcă se făcuse seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis:
– Locul acesta este pustiu şi ora este deja târzie. Dă-le drumul mulţimilor să meargă prin sate ca să-şi cumpere ceva să mănânce!
16Însă Isus le-a zis:
– Nu au nevoie să plece! Daţi-le voi să mănânce!
17Ei I-au răspuns:
– N-avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.
18El le-a zis:
– Aduceţi-le aici, la Mine!
19Le-a poruncit mulţimilor să se aşeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi apoi le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dat mulţimilor. 20Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au strâns douăsprezece coşniţe pline cu firimiturile rămase. 21Cei ce mâncaseră erau aproape cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi de copii.
Isus umblă pe mare
22Imediat după aceea, Isus i-a zorit pe ucenici să se suie în barcă şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă a mării, iar între timp El le va da drumul mulţimilor. 23După ce le-a dat drumul mulţimilor, Isus S-a urcat pe munte, doar El singur, ca să se roage. Se înserase, iar El era singur acolo. 24Barca se îndepărtase deja la mai multe stadii[d] de ţărm şi era lovită de valuri, pentru că vântul le era împotrivă.
25În a patra strajă a nopţii[e], Isus a venit spre ei, umblând pe mare. 26Când ucenicii L-au văzut umblând pe mare, s-au înspăimântat. „Este o stafie!“, au zis ei. Şi au ţipat de frică.
27Dar Isus le-a vorbit imediat şi le-a zis:
– Îndrăzniţi! Eu sunt! Nu vă temeţi!
28Petru I-a răspuns:
– Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!
29Isus i-a zis:
– Vino!
Petru a coborât din barcă şi a început să umble pe ape şi să meargă spre Isus. 30Dar când a văzut că vântul este puternic, i s-a făcut frică şi, fiindcă începea să se scufunde, a strigat:
– Doamne, salvează-mă!
31Isus a întins imediat mâna, l-a apucat şi i-a zis:
– Puţin credinciosule! De ce te-ai îndoit?
32După ce s-au suit în barcă, vântul a încetat. 33Cei din barcă I s-au închinat şi au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“
34Au traversat marea şi au venit în ţinutul Ghenezaretului. 35Oamenii din locul acela L-au recunoscut pe Isus şi au dat de veste în întreaga vecinătate, aşa că i-au adus la El pe toţi cei ce erau bolnavi. 36Îl rugau să-i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui; şi toţi cei care s-au atins de ea au fost vindecaţi.