Filimon

1Pavel, prizonier de dragul lui Cristos Isus, şi fratele Timotei, către preaiubitul Filimon, conlucrător cu noi, 2către sora Apfia, către Arhipus, ostaş împreună cu noi, şi către biserica din casa ta: 3har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!

Mulţumire şi rugăciune

4Îi mulţumesc Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, 5pentru că am auzit de credinţa ta în Domnul Isus şi de dragostea pe care o ai faţă de toţi sfinţii. 6Mă rog ca această părtăşie a ta la credinţă să fie eficace, astfel încât să ai cunoştinţă de tot binele care se face între noi în Cristos. 7Am avut o mare bucurie şi încurajare datorită dragostei tale, pentru că simţămintele sfinţilor au fost înviorate prin tine, frate.

Cererea lui Pavel referitoare la Onesimus

8De aceea, cu toate că am toată libertatea în Cristos să-ţi poruncesc ce ar fi potrivit să faci, 9totuşi vreau să-ţi fac o rugăminte în numele dragostei, eu, Pavel, un bătrân, şi acum şi un prizonier de dragul lui Cristos Isus: 10te rog pentru copilul meu, Onesimus[a], pe care l-am născut în timp ce eram în lanţuri. 11Cândva, el ţi-a fost nefolositor, dar acum îţi este folositor atât ţie, cât şi mie. 12Ţi-l trimit înapoi, pe el, inima mea. 13Aş fi dorit să-l ţin lângă mine, ca să-mi slujească în locul tău, cât timp sunt în lanţuri pentru Evanghelie[b], 14dar nu am vrut să fac nimic fără consimţământul tău, pentru ca binele pe care-l faci să nu fie din obligaţie, ci un lucru făcut de bunăvoie. 15Poate că el a fost despărţit de tine pentru un timp tocmai ca să-l ai înapoi pe vecie, 16dar nu ca pe un sclav, ci mai presus de un sclav, ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine şi cu atât mai mult de tine, atât în chip firesc, cât şi în Domnul.

17Aşadar, dacă mă consideri prieten, primeşte-l ca pe mine însumi! 18Iar dacă ţi-a făcut ceva rău sau îţi datorează ceva, pune aceasta în socoteala mea. 19Eu, Pavel, scriu aceasta cu mâna mea: eu îţi voi plăti înapoi – ca să nu zic că tu însuţi mi te datorezi mie. 20Da, frate, vreau să am un câştig de la tine în Domnul; înviorează-mi simţămintele în Cristos!

21Îţi scriu fiind convins de ascultarea ta, ştiind că vei face chiar mai mult decât îţi spun. 22Totodată, pregăteşte-mi un loc de găzduire, pentru că sper ca, prin rugăciunile voastre, să vă fiu dat înapoi.

23Epafras, prizonier împreună cu mine de dragul lui Cristos Isus, te salută 24şi, de asemenea, şi Marcu, Aristarhus, Demas şi Luca, conlucrători cu mine. 25Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru!

Footnotes

  1. Filimon 1:10 Onesimus înseamnă Folositor
  2. Filimon 1:13 Sau: Vestea Bună