Vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan
1După moartea lui Saul, David se întorsese de la înfrângerea amalekiţilor şi se afla în Ţiklag de două zile. 2A treia zi a venit un bărbat din tabăra lui Saul, cu hainele sfâşiate şi cu pământ pe cap. Când a ajuns înaintea lui David, a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat.
3– De unde vii? l-a întrebat David.
– Am scăpat din tabăra israelită, i-a răspuns el.
4– Spune-mi ce s-a întâmplat! i-a cerut David.
– Oamenii au fugit de pe câmpul de luptă şi mulţi dintre ei au murit, a răspuns el. Saul şi fiul său Ionatan au murit şi ei.
5– De unde ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit? l-a mai întrebat David pe tânărul care i-a adus veştile.
6– S-a întâmplat să mă aflu pe muntele Ghilboa, a răspuns tânărul, unde l-am văzut pe Saul, sprijinit pe suliţa sa, iar carele şi călăreţii îl ajungeau din urmă. 7Când Saul s-a uitat în urmă şi m-a văzut, m-a chemat, iar eu i-am răspuns:
– Iată-mă!
8– Cine eşti? m-a întrebat el.
– Sunt amalekit, i-am răspuns eu.
9Atunci el mi-a zis:
– Apropie-te de mine şi ucide-mă pentru că sunt în agonia morţii, cu toate că sunt încă în viaţă.
10Aşadar, m-am apropiat de el şi l-am ucis deoarece ştiam că, odată rănit, nu va mai trăi. I-am luat apoi coroana de pe cap şi brăţara de la braţ şi le-am adus aici, stăpânului meu.
11Atunci David şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat, iar toţi bărbaţii care erau cu el au făcut acelaşi lucru. 12Au bocit, au plâns şi au postit până seara pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru oştirea Domnului şi pentru Casa lui Israel, căci au murit de sabie. 13Apoi David l-a întrebat pe tânărul care i-a adus veştile:
– De unde eşti?
– Sunt fiul unui străin, un amalekit, i-a răspuns el.
14Atunci David i-a zis:
– Cum de nu ţi-a fost frică să-ţi ridici mâna şi să ucizi pe unsul Domnului?
15Apoi David l-a chemat pe unul dintre oamenii lui şi i-a zis:
– Apropie-te şi doboară-l!
El l-a lovit şi acesta a murit. 16David i-a zis:
– Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta când ai zis: „L-am ucis pe unsul Domnului.“
Cântarea de jale a lui David
17David a cântat această cântare de jale despre Saul şi despre fiul acestuia Ionatan 18şi a poruncit ca cei din Iuda să înveţe această Cântare a Arcului (ea se află scrisă în Cartea lui Iaşar[a]):
19Gloria ta, Israele, zace ucisă pe înălţimile tale.
Cum au căzut vitejii!
20Nu faceţi cunoscut acest lucru în Gat
şi nu-l vestiţi pe străzile Aşchelonului,
ca nu cumva să se bucure fiicele filistenilor
şi să tresalte de bucurie fiicele celor necircumcişi.
21O, munţi ai Ghilboei!
Nici roua şi nici ploaia să nu mai cadă peste voi!
Nici câmpii să nu mai aveţi care să dea roade pentru darurile de mâncare![b]
Căci acolo au fost pângărite scuturile vitejilor,
scutul lui Saul care nu va mai fi uns cu untdelemn.
22De la sângele celor ucişi,
de la grăsimea vitejilor,
săgeata[c] lui Ionatan nu venea înapoi,
iar sabia lui Saul nu se învârtea în gol.
23Saul şi Ionatan,
care în viaţă s-au iubit şi s-au plăcut,
nici măcar în moarte n-au fost despărţiţi.
Erau mai iuţi decât vulturii
şi mai puternici decât leii.
24Voi, fiice ale lui Israel, plângeţi-l pe Saul!
Pe cel care vă îmbrăca în stacojiu şi cu mult fast,
pe cel care vă împodobea veşmintele cu ornamente de aur.
25Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei!
Ionatan zace ucis pe înălţimile tale.
26Sunt mâhnit din pricina ta, frate Ionatane!
Mi-ai fost atât de drag!
Dragostea ta pentru mine a fost minunată,
mai minunată chiar decât dragostea femeilor.
27Cum au căzut vitejii
şi cum au pierit armele!