Cântecul de laudă al lui David
1David I-a dedicat Domnului cuvintele acestui cântec în ziua în care Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor duşmanilor lui şi din mâna lui Saul. 2El a zis:
„Domnul este stânca mea, fortăreaţa mea şi izbăvitorul meu!
3 Dumnezeu este stânca mea în Care mă adăpostesc,
scutul meu, cornul[a] mântuirii mele,
întăritura mea, scăparea mea şi mântuitorul meu!
Tu mă scapi de asuprire!
4Eu Îl chem în ajutor pe Domnul, Care este vrednic de laudă,
şi sunt izbăvit de duşmanii mei.
5Mă înfăşuraseră valurile morţii,
mă copleşiseră şuvoaiele nimicirii!
6Legăturile Locuinţei Morţilor[b] mă împresuraseră,
mă prinseseră laţurile morţii.
7Dar în necazul meu L-am chemat pe Domnul,
L-am chemat pe Dumnezeul meu.
El mi-a ascultat glasul din Templul Său
şi strigătul meu a ajuns până la urechile Sale.
8Atunci s-a zguduit şi s-a cutremurat pământul,
temeliile cerurilor[c] s-au zgâlţâit,
s-au clătinat, pentru că El se mâniase.
9Fum se ridica din nările Lui
şi foc mistuitor din gura Lui,
cărbuni aprinşi ieşeau din ea.
10A aplecat cerurile şi a coborât;
nori negri erau sub picioarele Lui.
11Călărea pe un heruvim şi zbura;
plutea[d] pe aripile vântului.
12Întunericul Şi-l aşternuse drept acoperământ, iar împrejurul Lui
erau grămezi de ape[e] şi nori deşi.
13Din strălucirea care se oglindea înaintea Sa ieşeau cărbuni aprinşi.
14Domnul a tunat din ceruri,
Cel Preaînalt Şi-a făcut auzit glasul.
15A aruncat săgeţi, risipindu-i pe duşmani,
a trimis fulgerul şi i-a pus pe fugă.
16La mustrarea Domnului,
la suflarea nărilor Lui,
s-au văzut albiile apelor
şi s-au descoperit temeliile lumii.
17El S-a întins din înălţime şi m-a apucat,
m-a scos din apele cele mari,
18m-a izbăvit de duşmanul meu cel puternic
şi de vrăjmaşii mei, căci erau mai tari decât mine.
19Ei m-au înfruntat în ziua necazului meu,
dar Domnul mi-a fost sprijin.
20El m-a scos la loc larg,
m-a izbăvit pentru că El îşi găseşte plăcerea în mine.
21Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
mi-a făcut după curăţia mâinilor mele,
22căci am păzit căile Domnului
şi nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu;
23toate judecăţile Lui sunt înaintea mea
şi nu m-am depărtat de hotărârile Lui;
24am fost fără pată înaintea Lui
şi m-am păzit de nelegiuire.
25Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
după curăţia mea[f] înaintea ochilor Săi.
26Cu cel credincios, Tu Te arăţi credincios[g],
cu cel drept, Tu Te arăţi drept;
27cu cel curat, Tu Te arăţi curat,
dar cu cel înşelător, Tu Te arăţi împotrivitor.
28Tu mântuieşti poporul smerit,
dar cu privirea Ta îl smereşti pe cel trufaş.
29Tu eşti candela mea, Doamne!
Domnul îmi luminează întunericul.
30Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor,
cu Dumnezeul meu sar peste zidul întărit.
31Cât despre Dumnezeu, Calea Lui este desăvârşită,
Cuvântul Domnului este încercat;
El este un scut pentru toţi cei ce se încred în El.
32Cine este Dumnezeu în afară de Domnul?
Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru?
33Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare[h]
şi El mi-a făcut desăvârşită calea.
34El mi-a întărit picioarele ca ale ciutelor
şi m-a aşezat pe înălţimi.
35Îmi deprinde mâinile pentru luptă,
astfel încât braţele mele întind arcul de aramă.
36Tu îmi dai scutul mântuirii Tale
şi ajutorul Tău[i] mă face mare.
37Tu-mi lărgeşti calea sub paşii mei,
ca să nu-mi alunece picioarele.
38Îmi urmăresc duşmanii şi-i nimicesc,
nu mă întorc până nu-i prăpădesc.
39Îi distrug şi îi zdrobesc de nu se mai ridică;
ei cad sub picioarele mele.
40Tu mă încingi cu tărie pentru luptă
şi-i smereşti pe vrăjmaşii mei sub picioarele mele.
41Tu faci ca duşmanii mei să fugă dinaintea mea
şi pe cei ce mă urăsc îi nimicesc.
42Ei se uită în jur, dar nimeni nu-i izbăveşte,
strigă către Domnul, dar El nu le răspunde.
43Îi pisez ca praful pământului,
ca noroiul de pe uliţe îi zdrobesc, îi strivesc.
44Tu mă scapi de învinuirile poporului meu,
mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor;
un popor pe care nu-l cunosc îmi slujeşte.
45Fiii străinului mă linguşesc;
de îndată ce mă aud, mă ascultă.
46Fiii străinului îngălbenesc
şi ies tremurând din fortăreţele lor[j].