Geneza 14

Avram îl salvează pe Lot

1În zilele lui Amrafel, regele Şinarului[a], regii Ariok din Elasar, Chedorlaomer din Elam şi Tidal din Goyim, 2s-au luptat împotriva regilor Bera din Sodoma, Birşa din Gomora, Şinab din Adma, Şemeber din Ţeboim şi împotriva regelui din Bela, adică Ţoar. 3Toţi aceştia din urmă s-au unit în valea Sidim, adică Marea Sărată[b]. 4Ei l-au slujit pe Chedorlaomer timp de doisprezece ani, dar in al treisprezecelea an s-au răsculat. 5În al paisprezecelea an, Chedorlaomer şi regii care erau cu el au venit şi i-au înfrânt pe refaiţi la Aştarot-Karnaim, pe zuziţi la Ham, pe emiţi la Şave Chiriatayim 6şi pe horiţi în ţinutul muntos, din Seir până la El-Paran, la marginea pustiei. 7Apoi s-au întors şi au venit la En-Mişpat sau Kadeş, unde au cucerit tot teritoriul amalekiţilor, precum şi pe amoriţii care locuiau în Haţaţon-Tamar. 8Atunci regii din Sodoma, din Gomora, din Adma, din Ţeboim şi din Bela, adică din Ţoar, au ieşit şi s-au pregătit de luptă, în valea Sidim, 9împotriva regilor Chedorlaomer din Elam, Tidal din Goyim, Amrafel din Şinar şi Ariok din Elasar – patru regi împotriva a cinci. 10Valea Sidim era plină de gropi cu smoală, astfel încât, atunci când regii din Sodoma şi din Gomora au fugit, unii dintre oamenii lor au căzut în ele, iar ceilalţi au fugit înspre dealuri. 11Cei patru regi au capturat toate bunurile din Sodoma şi din Gomora, precum şi toate proviziile lor de hrană şi au plecat. 12Ei l-au capturat şi pe Lot, nepotul lui Avram, care locuia în Sodoma, împreună cu bunurile lui, şi au plecat.

13Un om care a scăpat cu viaţă a venit şi l-a înştiinţat de acest lucru pe evreul Avram, care locuia lângă stejarii amoritului Mamre, fratele[c] lui Eşcol şi al lui Aner; aceştia erau aliaţii lui Avram. 14Când Avram a auzit că nepotul său fusese luat prizonier, i-a chemat la luptă pe cei trei sute optsprezece sclavi pregătiţi, născuţi în gospodăria sa, şi a pornit în urmărire până la Dan. 15El şi-a împărţit oamenii, i-a atacat pe regi noaptea, i-a izgonit şi i-a urmărit până la Hoba, la nord de Damasc. 16Avram a recuperat toate bunurile; l-a adus înapoi şi pe nepotul său, Lot, împreună cu toate bunurile lui, precum şi pe femei şi pe ceilalţi oameni.

17După ce Avram s-a întors de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a regilor care erau cu el, regele din Sodoma i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, adică Valea Regelui. 18Melhisedek, regele Salemului[d], a adus pâine şi vin; el era preot al Dumnezeului cel Preaînalt[e]. 19L-a binecuvântat pe Avram astfel:

„Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt,
    Creatorul cerului şi al pământului,
20şi binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt,
    Care i-a dat pe duşmanii tăi în mâinile tale!“

Şi Avram i-a dat zeciuială din toate. 21Apoi regele din Sodoma i-a zis lui Avram:

– Dă-mi oamenii şi păstrează bunurile pentru tine.

22Dar Avram i-a răspuns regelui din Sodoma:

– I-am jurat Domnului, Dumnezeul cel Preaînalt, Creatorul cerului şi al pământului, 23că nu voi lua nici măcar un fir de aţă sau o curea de sandală din ceea ce este al tău, pentru ca să nu pretinzi că l-ai îmbogăţit pe Avram. 24Eu nu voi lua nimic, în afară de ceea ce au mâncat oamenii mei şi de partea celor care au mers împreună cu mine – Aner, Eşkol şi Mamre. Ei să-şi ia partea lor.

Footnotes

  1. Geneza 14:1 Sau: Babiloniei; şi în v. 9
  2. Geneza 14:3 Marea Moartă
  3. Geneza 14:13 Sau: ruda; sau: aliatul
  4. Geneza 14:18 Probabil Ierusalimul
  5. Geneza 14:18 Ebr.: El-Elion; peste tot în capitol