Apocalipsa 12

Femeia şi balaurul

¹În cer s-a văzut un semn mare: o femeie învăluită în soare, având luna sub picioare, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele, ²era însărcinată şi striga în durerile şi suferinţa naşterii. ³În cer s-a văzut un alt semn: iată că un balaur^[a] mare, roşu, cu şapte capete şi zece coarne, având pe capete şapte diademe, ⁴a târât cu coada lui a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când copilul se va naşte, să-l mănânce. ⁵Ea a născut un fiu, un băiat, care are să conducă toate neamurile cu un sceptru de fier. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu, la tronul Său. ⁶Iar femeia a fugit în deşert, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca acolo să poată fi hrănită timp de o mie două sute şaizeci de zile^[b].

⁷În cer a avut loc un război. Mihail şi îngerii lui s-au războit cu balaurul. Balaurul şi îngerii lui s-au războit şi ei, ⁸dar nu au putut învinge şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. ⁹Marele balaur a fost aruncat, şi anume şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satan, cel care înşală întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. ¹⁰Apoi am auzit în cer un glas puternic spunând:

¹³Când balaurul a văzut că a fost aruncat pe pământ, a urmărit-o pe femeia care născuse băiatul. ¹⁴Femeii i s-au dat două aripi mari de vultur, ca să zboare în deşert, în locul pregătit pentru ea, unde să fie hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi^[e], departe de faţa şarpelui. ¹⁵Şarpele a aruncat din gura lui apă, ca un râu, după femeie, pentru ca s-o ducă râul, ¹⁶dar pământul a venit în ajutorul femeii; şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură. ¹⁷Atunci balaurul s-a mâniat pe femeie şi s-a dus să poarte război cu rămăşiţa seminţei^[f] ei, cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus. ¹⁸Apoi a stat^[g] pe ţărmul mării.