Legi privind viaţa de fiecare zi
1Domnul i-a zis lui Moise: 2„Vorbeşte întregii adunări a israeliţilor şi spune-le: «Fiţi sfinţi, pentru că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, sunt sfânt.
3Fiecare din voi să-şi cinstească mama şi tatăl şi să ţină Sabatele Mele. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
4Să nu vă întoarceţi spre idoli şi să nu vă turnaţi idoli. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
5Când veţi aduce o jertfă de pace[a] pentru Domnul, să o aduceţi în aşa fel încât să fie primită. 6Să fie mâncată în ziua când o veţi jertfi sau în ziua următoare; ce va mai rămâne până a treia zi să fie ars în foc. 7Dacă se va mânca ceva din ea a treia zi, fapta aceasta va fi o urâciune şi, prin urmare, jertfa nu va fi primită. 8Acela care va mânca din ea îşi va purta pedeapsa pentru că a profanat ceea ce este sfânt pentru Domnul; omul acela să fie nimicit din poporul său.
9Când veţi secera holdele ţării, să nu seceri până la marginea ogorului tău şi să nu aduni spicele rămase după seceriş.
10Să nu aduni ciorchinii de struguri rămaşi după culesul viei tale şi să nu aduni boabele căzute din viţă, ci să le laşi pentru cel sărac şi pentru străin. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău.
11Să nu furaţi, să nu vă purtaţi cu vicleşug şi să nu vă minţiţi unii pe alţii.
12Să nu juraţi fals pe Numele Meu, profanând Numele Dumnezeului vostru. Eu sunt Domnul.
13Să nu-ţi înşeli semenul şi nici să nu-l jefuieşti; să nu opreşti până a doua zi plata zilerului.
14Să nu vorbeşti de rău pe cel surd şi să nu pui o piatră înaintea celui orb, ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.
15Să nu faceţi nici o nedreptate la judecată; să nu fii părtinitor cu cel sărac şi să nu favorizezi pe nimeni dintre cei mari, ci să-l judeci cu dreptate pe semenul tău.
16Să nu umbli cu bârfe în popor şi să nu te atingi de viaţa[b] semenului tău. Eu sunt Domnul.
17Să nu-l urăşti în inima ta pe fratele tău, ci mustră-l pe semenul tău[c], pentru a nu te încărca cu păcat din cauza lui.
18Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe cei din poporul tău, ci să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul.
19Să păziţi poruncile Mele. Să nu împerechezi două vite de rasă diferită; să nu semeni ogoarele cu două feluri de seminţe; să nu porţi haine ţesute din două feluri de fire.
20Dacă un om se va culca cu o femeie, o sclavă, logodită cu un alt bărbat, care nu fusese încă răscumpărată sau eliberată, să fie pedepsiţi amândoi. Să nu fie însă omorâţi, pentru că ea nu fusese eliberată. 21El va trebui să aducă Domnului o jertfă pentru vină la intrarea în Cortul Întâlnirii; să aducă un berbec ca jertfă pentru vină. 22Cu berbecul jertfei pentru vină preotul va face ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-a săvârşit şi astfel păcatul pe care l-a săvârşit îi va fi iertat.
23Când veţi intra în ţară şi veţi planta tot felul de pomi pentru hrană, să priviţi roadele lor ca fiind interzise[d]; timp de trei ani să fie interzise pentru voi; să nu le mâncaţi. 24În al patrulea an, toate roadele lor să fie închinate Domnului, spre lauda Lui. 25În al cincilea an, să mâncaţi din roadele lor, pentru ca roadele lor să vi se înmulţească. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
26Să nu mâncaţi nimic cu sânge. Să nu vă îndeletniciţi cu vrăjitoria sau ghicirea.
27Să nu vă tundeţi părul de pe tâmple şi să nu-ţi razi colţurile bărbii.
28Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort şi să nu vă imprimaţi nici un semn pe piele. Eu sunt Domnul.
29Să nu-ţi pângăreşti fiica, făcând-o prostituată, pentru ca nu cumva ţara să ajungă un loc de prostituţie şi să se umple de nelegiuire.
30Să ţineţi Sabatele Mele şi să cinstiţi Lăcaşul Meu. Eu sunt Domnul.
31Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor[e] sau la descântători[f]; să nu-i căutaţi ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
32Să te ridici înaintea perilor albi şi să onorezi pe cel bătrân; să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.
33Dacă vreun străin vine să locuiască împreună cu voi în ţara voastră, să nu-l asupriţi. 34Străinul să fie privit ca un băştinaş între voi; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
35Să nu faceţi nedreptate în ce priveşte standardele de măsurare a lungimii sau de cântărire a greutăţii şi a cantităţii. 36Să aveţi cumpene drepte, greutăţi corecte, o efă[g] corectă şi un hin[h] corect. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-am scos din ţara Egiptului. 37Să păziţi toate poruncile şi toate legile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul.»“