Cântarea Deborei
1În ziua aceea Debora şi Barak, fiul lui Abinoam, au cântat această cântare:
2„Când căpeteniile s-au pus în fruntea lui Israel,
poporul s-a arătat gata de luptă!
Binecuvântaţi pe Domnul!
3Ascultaţi, regi! Luaţi aminte, domnitori!
Eu, da eu, voi cânta Domnului[a],
voi cânta spre lauda Domnului, Dumnezeul lui Israel:
4Doamne, când ai ieşit din Seir,
când ai mărşăluit din ţinutul Edomului,
pământul s-a cutremurat, cerurile s-au clătinat
şi norii au turnat ape!
5Munţii s-au zdruncinat înaintea Domnului,
Sinaiul acesta s-a clătinat[b] în faţa Domnului!
6Pe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat[c],
şi pe vremea Iaelei,
drumurile erau părăsite,
şi drumeţii călătoreau pe căi ocolite!
7Încetase viaţa din satele lui Israel, se sfârşise,[d]
până când m-am ridicat eu[e], Debora,
m-am ridicat ca o mamă în Israel!
8Când Israel şi-a ales alţi dumnezei[f],
războiul a fost la porţi,
dar nu se vedea nici scut şi nici suliţă
la patruzeci de mii în Israel!
9Inima mea este alături de căpeteniile lui Israel,
care s-au arătat gata de luptă în popor!
Binecuvântaţi pe Domnul!
10Voi, care încălecaţi pe măgăriţe albe,
voi, care staţi pe covoare,
voi, care umblaţi pe drum, ascultaţi!
Ascultaţi 11 vocea cântăreţilor[g] de lângă izvoare,
acolo ei pomenesc isprăvile Domnului,
isprăvile vitejilor[h] Lui în Israel!
Atunci poporul Domnului s-a coborât la porţi.
12Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora!
Trezeşte-te, trezeşte-te şi cântă o cântare!
Ridică-te, Barak,
fiu al lui Abinoam, du-ţi în captivitate prizonierii!
13Atunci, cei ce au rămas
s-au dus la nobili,
poporul Domnului
a venit la mine cu cei tari.
14Unii au venit din Efraim – din locul unde odinioară trăia Amalek;
te urma Beniamin cu locuitorii lui;
din Machir s-au coborât conducătorii
şi din Zabulon, cei care ţin sceptrul cârmuirii.
15Cârmuitorii lui Isahar au fost alături de Debora,
şi Isahar l-a însoţit pe Barak,
grăbindu-se după el în vale.
În ţinuturile lui Ruben însă
s-a ţinut mare sfat![i]
16De ce ai rămas printre staule
ca să asculţi behăitul turmelor?
În ţinuturile lui Ruben
mare a fost sfatul!
17Ghilad a rămas de cealaltă parte a Iordanului;
şi Dan, de ce a rămas nepăsător la corăbii?
Aşer a rămas pe ţărmul mării
şi s-a odihnit pe limanurile lui.
18Zabulon este un popor care şi-a riscat viaţa până la moarte;
Neftali la fel, pe dealurile ţării.
19Regii au venit şi s-au luptat.
Regii Canaanului s-au luptat atunci
la Taanah, lângă apele Meghido.
N-au luat nici un câştig, nici măcar un pic de argint.
20Stelele din ceruri s-au luptat,
s-au luptat din cărările lor
cu Sisera.
21Uedul[j] Chişon i-a luat,
vechiul ued, uedul Chişon.
Mărşăluieşte, suflete al meu! Fii tare!
22Atunci copitele cailor au izbit pământul;
armăsarii au alergat în galop, în galopul lor răsunător.
23«Blestemaţi pe Meroza!», a zis Îngerul Domnului.
Să blestemaţi amarnic pe locuitorii ei,
căci nu au venit în ajutorul Domnului,
în ajutorul Domnului, împotriva celor puternici.
24Cea mai binecuvântată femeie este Iael,
soţia chenitului Heber,
cea mai binecuvântată dintre femeile ce locuiesc în corturi.
25El i-a cerut apă, dar ea i-a dat lapte;
într-o cupă maiestuoasă ea i-a adus iaurt.
26Apoi mâna şi-a întins-o spre ţăruş,
şi dreapta ei spre ciocanul lucrătorului;
l-a lovit pe Sisera, i-a sfărâmat capul,
l-a zdrobit şi i-a străpuns tâmpla.
27El a căzut şi s-a ghemuit,
la picioarele ei s-a plecat adânc,
a căzut şi s-a ghemuit;
în locul în care s-a ghemuit, acolo a căzut ucis!
28Pe fereastră, printre zăbrele,
mama lui Sisera se uita şi bocea:
«De ce întârzie carele lui să vină?
De ce rămâne în urmă zgomotul carelor lui?»
29 Prinţesele ei înţelepte îi răspund
şi ea îşi răspunde singură:
30«Oare nu îşi caută şi îşi împart ei prada?
O femeie, două femei de fiecare bărbat;
pradă de stofă colorată pentru Sisera,
pradă de stofă colorată, brodată,
câte două stofe colorate, brodate, ca pradă, pentru gâtul meu.»
31Aşa să piară toţi duşmanii Tăi, Doamne!
Dar cei ce-L iubesc să ajungă ca soarele la amiază!“
Apoi în ţară a fost pace timp de patruzeci de ani.